vineri, 2 decembrie 2016

Fose Septice Ieftine

Fosele septice sunt folosite cu precadere in mediul rural, acolo unde nu exista acces la canalizare si au rolul de a colecta apele uzate. In contextul modernizarii mai multor zone ale tarii, autoritatile europene impun cateva reguli care trebuie respectate, iar una dintre acestea prevede ca apele mai vechi de 3 zile trebuie tratate, iar conform statisticilor, doar o singura persoana produce circa 150 de litri de ape uzate in fiecare zi.
De asemenea, aceasta cifra trebuie inmultita cu 3 pentru a determina capacitatea optima a unei fose septice. Cu alte cuvinte, este destul de usor sa se stabileasca care este sistemul adecvat pentru propria familie, cifra obtinuta inmultindu-se cu numarul membrilor. Majoritatea foselor dispun de o capacitate de circa 3.000 de litri, existand si altele mai voluminoase pentru nevoile mai mari, precum cele de 4.000 sau 5.000 de litri.
Unde se instaleaza?
Nu exista reguli stricte cu privire la locul instalarii fosei septice, insa este important ca aceasta sa nu fie localizata prea aproape sau prea departe de locuinta, intrucat exista riscul ca anumite mirosuri sa fie resimtite si in aerul expirat, ori sa creasca simtitor costurile pentru tevile ce asigura legatura dintre casa si fosa. Astfel, se recomanda ca spatiul dedicat sa fie undeva cat mai retras, dar unde in nici un caz sa nu circule masini.
Cum se instaleaza?
Aceasta este o procedura ce poate fi efectuata doar de catre specialisti care nu numai ca se adapteaza in functie de situatia prezentata, dar pot oferi si garantie pentru lucrarea facuta. Sunt mai multe aspecte esentiale de care trebuie sa se tina cont pentru a se evita deteriorarea peretilor fosei sau refularea apei, iar doar cei mai profesionisti vor sti care sunt procedurile necesare pentru ca orice client sa fie multumit si sa nu se confrunte cu probleme pe viitor.